suntem aici pentru a ajunge Acasa

Bine ati venit … sau revenit!

ThetaHealing®  este o calatorie care va duce Acasa.

Va reconecteza la viziunea cea mai frumoasa pe care o aveti despre cine puteti fi, ce puteti face si avea in aceasta experienta umana.

Pe parcursul acestei calatorii va sprijina sa va ‘vindecati’ spiritul, emotiile si corpul pentru a fi de neoprit in manifestarea perfectiunii care sunteti :).

Iar in final rezultatul este …viata dumneavoastra, traita intr-un fel special si unic, in armonie cu tot ce va inconjoara si cu un sentiment al implinirii scopului pentru care v-ati nascut pe Pamant.

“Vindecarea” despre care vorbim in ThetaHealing este un concept mult mai larg decat in limbajul traditional in care trebuie sa fim bolnavi ca sa ne vindecam.

Este vorba de mult mai mult decat atat.

  • Presupune eliberarea emotiilor negative pe care le-am acumulat de-al lungul timpului, si care unele sunt inca vii in noi: tristete, regrete, resentimente, remuscari si altele de acest fel. Invatam cum sa le “scoatem” din noi si ca e posibil sa avem o viata fara ele
  • Invatam, simtim si avem o noua perspectiva asupra unor concepte universale cum ar fi iubirea neconditionata, compansiunea, generozitatea, a primi, a darui, si multe altel care sunt interpretate de fiecare prin prisma asocierilor facute de noi in trecut. De exemplu: daca parinti ne ofereau cadouri si ne spuneau ca ne iubesc, atunci cand crestem daca cineva ne ofera cadouri insemna ca ne iubeste, daca nu ne ofera cadouri, inseamna ca nu ne iubeste. Cu ThetaHealing®  ne reamintim si accesam esenta pura a celor mai frumoase sentimente si concepte.
  • Descoperim convingeri profunde din subconstientul nostru si schimbandu-le ne “vindecam”… viata, pentru ca acestea ne afecteaza felul in care vedem lumea, relatiile si pe noi insine. Convingerile sunt ca o pereche ne ochelari de soare roz care transforma tot ceea ce vedem in tonuri ale aceleiasi culori, iar inlaturarea convingerilor nebenefice ne permite sa vedem lumea in policromie, in totalitatea si frumusetea ei.ThetaHealing cu Andrea Filip

“Daca nu crezi in miracole probabil ai uitat ca si tu esti unul 😉 “

Daca “Suna bine!” promisiunile de mai sus, va invit sa facem aceasta Calatorie impreuna, sa invatati tehnicile ThetaHealing®  pentru a va transforma viata si a celor din jurul dumneavoastra. Practicand tehnicile invatate in cursurile de ThetaHealing®  si accesand Energiei Creatoare a Tot ce Este aveti acces la a va crea o viata minunata asa cum vi-o doriti.

Cursurile ThetaHealing®  sunt concepute sa va ofere atat explicatiile “logice” despre “de ce” si “cum” functioneaza dar mai ales sunt orientate pe aspectele experimentale.

In Cursul de Baza si in toate celelalte cursuri se “lucreaza” intens si eficient, pentru ca sa primiti cat mai multa valoare si sa va familiarizati cu tehnicile pentru ca ele sa devina un obicei simplu si rapid pe care sa il practicati cu usurinta oricand identificati Convingeri care va saboteaza. Pe langa Lucrul asupra Convingerilor in fiecare curs ne vom extinde mult, tot mai mult perspectiva asupra a Tot ce ne inconjoara… si vom descoperi o lume incantatoare …

Va astept cu veselie, iubire si intentia de a trai cu totii vieti extraordinare la cursurile ThetaHealing®

Andrea Filip

Instructor Certificat ThetaHealing®

Theta Healing®  – Un miracol posibil pentru viata ta

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *